Intr-o zi destul de linistita, vantul, ploaia si soarele discutau despre una…despre alta…De odata soarelui ii veni o idee si o impartasi cu prietenii sai. El le-a zis:
- Vedeti baiatul acela de acolo ce poarta o jacheta?
- Da, il vedem!
- Hai sa il facem prin puterile ce le detinem sa isi dea jos jacheta!
- Suntem de acord…
…zis si facut. Vantul a fost primul care a dorit sa incerce. A inceput foarte increzator in propiile forte. Batea cu blandete soptindu-i baiatului usor:
- Scoate-ti jacheta, scoateti jacheta!
Baiatul simtind usoara modificare a temperaturii a inceput sa-si stranga jacheta in jurul corpului, ignorand total soapta vantului. Vazand una ca asta, vantul a inceput sa sufle ceva mai tare, soptind la urechea baiatului aceleasi vorbe, dar acesta parca era total surd la insistentele vantului. Isi infasura jacheta in jurul corpului cu si mai multa indrazneala. Furia vantului a crescut cand a vazut asemenea lucru si de data aceasta isi pusese in gand sa nu mai lase lucrurile asa. A izbucnit intr-un urlet si adanc vajait..insa degeaba se ostenea. Baiatul si-a tras fermoarul, si-a bagat mainile in buzunar asteptand ca furia sa treaca pentru a-si relua vechea activitate.
Vazand ca nu obtine nimic din ceea ce si-a pus in gand a predat ploii aceasta sarcina. Aceasta plina de mandrie a spus catre vant:
- Ce crezi tu ca obtii daca te porti asa? Totul trebuie facut cu blandete. Priveste la mine si vei vedea cum o sa reusesc sa duc la bun sfarsit planul pe care impreuna l-am pus la cale!
Cu aceste vorbe, ploaia a inceput sa-si lase usoarele picaturi sa cada peste baiat. Acestea erau calde si atingerea lor era placuta. Sunetul pe care picurii il scoteau canta partitura rugamintii ploii ca baiatul sa-si scoata haina. Cu fiecare picatura acesta afla despre adanca ei dorinta. Dar nu…nu asculta de insistentele ei. Pur si simplu era surd la toate aceste vorbe. Treceau pe langa urechile lui ca si cum nici nu ar fi fost rostite. Vazand ploaia ca nu are sorti de izbanda s-a infuriat putin si a inceput sa trimita stropi din ce in ce mai reci, dar acum mai mult decat inainte, baiatul se ferea sa auda ceva. Si-a acoperit capul cu gluga asteptand ca picurii sa nu mai cada. Ploaia nu mai putea suporta, cum se putea ca si ea sa esueze? Era imposibil. In mintea ei a rasarit un gand putin cam indraznet dar si-a zis ca nu are nimic de pierdut daca il pune in practica. Nervoasa, a trimis grindina. Gheata batea cu putere, baiatul disperat a inceput chiar sa-si caute un adapost. Jacheta si-o infasura si o apropia din ce in ce mai mult de trupul lui in speranta ca se va incalzi macar putin.
Fara sa scoata o vorba, soarele a intervenit. A inceput sa-si trimita razele blande pe pamant. Baiatul a iesit de sub streasina gaurita si zambi cu fata ridicata spre cer. A inceput sa se luminize si se incalzea din ce in ce mai mult. Stropii de ploaie de pe ferestrele caselor au inceput sa dispara, baltile de pe strada la fel. Jacheta baiatului se usca usor, usor. In timp ce soarele alinta tot ce gasea in jurul lui, baiatul si-a scos tacticos jacheta si vesel isi continua vechea munca. Ploaia si vantul vazand aceasta intamplare au fost profund miscati. Adica ei au apelat la toate puterile pe care le detineau ca sa reuseasca un lucru atat de marunt si nu au reusit, iar soarele si-a dezlantuit razele si minunea s-a si produs.
Uneori, daca nu chiar de fiecare data, vorbele sunt inutile. Faptele conteaza, insa nu orice fel de fapte, doar faptele care implica si un exemplu personal. Ni se cere sa raspandim in jurul nostru doar raze; raze de speranta, raze de iubire, raze de pace, raze de LUMINA. Trebuie sa fim lumini, este o datorie!
