O pagină din jurnalul meu

24.06.2011
Mi-e teamă de tot….de tot…
Mi-e teamă mine, mi-e teamă de suferinţă. Poate în acest domeniu nu numai mie mi-este teamă…poate şi altora!
Uneori mi-e teamă de om. Face lucruri îngrozitoare fără să se gândească la consecinţe, chiar şi eu mă surprind făcând aşa. Curajul mă părăseşte aproape de fiecare dată când mă gândesc la el,  la fiecare ocazie pe care o am de a mi-l manifesta…el dispare. Oare o să dispar şi eu cu el? Câteodată mă întreb dacă tot ce sunt, sunt cu adevărat…poate mă mint chiar şi pe mine. Cine ştie?
…azi…24.06.2011…Ştiu…Dumnezeu dă curaj atunci când va fi nevoie…citind ceva din preţioasa mea Carte mă trezesc şi… şi ce m-aş face fără încurajările Tale Tată? Te am pe Tine! Îţi aparţin, îmi susţii sufletul şi nu mă laşi. De ce să mă tem? Nu am dreptul să mă tem!
Tată, alungă teama din mine şi dă-mi curaj. Fă-mă o lumină pe un vârf de deal…dealul acela cu dor.
Tu alegi oameni simpli, cu defecte vizibile ca să îi transformi în extraordinari. Pe mine m-ai ales. Acum închid ochii şi te rog: alungă din mine durerile şi îngrijorările ce mă tulbură ca să pot simţi libertatea!
Mulţumesc pentru viaţă, pentru frumuseţea creată de Tine, pentru copilul acela minunat, pentru Tine Doamne…TE IUBESC…

fica Ta…

eu

. și de la capăt

Iată, când Ramona-apare soarele pe cer dispare,

Cursurile-s vinovate, iar ea ni le dă pe toate.

De Raluca ce sa zic, este ea puţin cam șic.

Mariuca-i fata bună, muncitoare, gospodină,

Are câini, are de toate, merge chiar la facultate.

Iar Andreea e cuminte, abia dacă se simte,

Cu a ei prezenţă-n sală face lumea mai domoală.

Iuliana-i numai zambet, toată e ea fericită

Orișiunde, orișicând se agită și se-agită.

Fie ploaie, fie vânt, ori e soare, ori furtună,

Costy-i mereu pus pe glumă.

Pe Craiova o iubește, zi de zi o amintește.

Teatru și psihologie, oare fie…chiar să fie?

Este, e Ioana noastră, dragă, scumpă și frumoasă.

Cosmina-i mereu în acţiune. Oriflame, Avon, de toate

Şi serviciu, facultate…

Cum albinele sunt multe, zumzăie și se și zbat

Alexandra mai că moare și se-ascunde fix sub pat.

Anca-i plină de istorii, Freud îi este străbunic

Tare-i place să se-alinte și să chinuie un pic.

Ea e prima mea iubire din această facultate

Iar acum la desparţire, fie pentru-eternitate.

De Magda nimic nu zic, ea e cea care citește,

N-are treabă ea cu alţii, ci acum se înroșește.

Tare drag îi e de toţi, chiar pe toţi îi îndrăgește,

Şi de-ar mai putea acum, ar mai scrie o poveste

De 3 ani, 6 semestre…

Ana e mereu glumeaţă și sensibila și creaţă.

În schimb Carmen, râde-ntruna, face glume, e tot una.

Somnul când o mai stârnește, râde, nu se mai oprește.

Iar Mirela-i săritoare, oricând e ascultatoare.

La cantină nu prea-i place, a avut o întâmplare

Toată ciorba ei cea bună se vărsase pe picioare.

Vai ce jale și cât plânset că s-a fript draga de ea

Iar apoi doar a mâncare după dânsa mirosea.

Şefa este Alxandra..greul grupei ea l-a dus

Pe la secretariat probabil că s-a mai certat, s-a plans

Că oile ei rătăcite, fără niciun căpătâi

Așteptau cu nerabdare ca să meargă ea întâi.

Cursuri, informaţii, plângeri, cereri, provocări și temeri

Toate se lăsau adesea pe ai dragei noastre umeri.

Mădălina-i o prinţesă prin întreaga ei natură

Egiptenii o așteapta ca s-o-mbrace în armură.

Mititica și zglobie, cu ochi mari și-așa de verzi

Când te uiţi la ea îţi vine parcă numai să visezi.

Katy-i veselia noastră, e mereu pusă pe glume

De n-ar fi ea oare cine ar putea ne îndrume

Ca să râdem, să zâmbim fără să ne fâstâcim

De e tristă ea tot râde, poate că e prea ciudat

Dar așa e Katy-a noastră, ne-am obișnuit și-atât.

Nico știe toate-oricând

Rezultate și restanţe, examene și licenţe

O problemă dacă ai suni la ea și i-o predai

Ea e bună și te-ajuta și chiar e satisfăcută.

Din nou teatru și decenţă, Ana cu a ei prezenţă

Pe toate le face bine, nu ne face de rușine

Ştie multe, e-ndrăzneaţă, talentată și fâșneaţă.

Are idealuri mari și-i doresc să le-mplinească,

Cu răbdare și voinţă sigur o să reușească.

Mititcă e Andreea, zâmbitoare și drăguţă,

Lângă ea nu poţi a sta fără s-auzi o glumiţă.

Înca o Andree-avem, ea vine de la Suceava

Mai răruţ pentru că tare-i ocupată draga.

Este plina de-energie, e deșteaptă și zglobie

Face școli și nu-i ușor, însă-i vor fi de-ajutor.

Delia se enervează, până-i trece mai durează

Îi place să se implice și chiar să fie complice.

Săritoare-n ajutor este ea chiar tuturor

Doar de știre să îi dai și-i acolo un’-doi-trei.

Asta este grupa 2!

Împreună-am fost uniţi, poate puţin diferiţi,

Iar acum la despărţire eu va zic: fiţi fericiţi

Să aveţi multă răbdare, viaţa plină de-ascultare

Numai realizări … succese …

Şi vă rog, fără regrete!

Să fiţi voi, nu plagiaţi

Veţi fi foarte-apreciaţi!

                                               

                                                Magda – Ionela Crîșmar

Alaturi de ingeri

           

 Îmi plac îngerii dar mi-e teamă de ei. Aș vrea să ajung la ei, să-i ating, să-i simt, să le aud șoaptele calde, dar mi-e teamă că voi îngheţa pentru totdeauna. E bine că nu mi-e dat să vad îngeri în fiecare zi, că sunt ferită de ei, dar mă întreb uneori: Dacă aș trai lângă un înger zi după zi cum ar fi? Aș îngheţa… m-aș topi…oare cum ar fi? Răspunsul îl știu, dar mi-e frică să îl recunosc de aceea îl alung din mintea mea ori de câte ori se ivește. De unde dragostea și teama de îngeri? Ce înseamnă ei? Pot spune ca va fi dragoste la prima vedere, cu siguranţă așa va fi, îmi va fi de ajuns doar să simt prezenţa vreunui înger prin preajmă și mă voi îndrăgosti instantaneu. Dar dragoste și teama în același timp? Cum se poate așa ceva? Ei bine, se poate! Eu pot!

De multe ori am încercat să îmi închipui cum va fi prima mea întâlnire cu un înger și sincer, imaginaţia mea a zburat atît de departe încât a început să îmi placă. Se făcea seară, în jur domnea un miros nemaipomenit. Era mirosul primăverii și al florilor de cireș. Pe un deal cu iarbă proaspătă și verde cu imaginea soarelui care apune și cu câteva sclipiri ale picăturilor de ploaie ce tocmai a trecut: cadrul perfect al unei întâlniri cu un înger. Ce vorbesc și eu…mi-e teamă de îngeri, cum să îmi treacă prin minte că m-aș putea întâlni cu vreunul, mai ales acum când îmi doream atât de mult sa fiu singură. Doream să contemplu în tăcere minunile pe care Dumnezeu le-a lăsat și m-a rugat să Îi mulţumesc pentru ele. Îmi doream să fiu singură, să mă pot bucura în tăcere de spectacolul ce se desfășura înaintea ochilor mei. Era o dorinţă egoistă să mă bucur singură de atâta măreţie. Oare de ce ţineam totul numai pentru mine? Ooo, cât de neascultatoare sunt!

 Îmi scosesem pantofii din picioare și alergam către deal, picurii încă rămași pe firele de iarbă îmi dezmierdau picioarele. Mă bucuram din adâncul inimii mele. Păru-mi lung era desfăcut, iar suviţele șugubeţe îmi gâdileau faţa la îndemnul vântului care completa perfect decorul. La un moment dat m-am oprit din fuga mea, mi-am lăsat geanta pe un colţ de iarbă udă , am luat șalul cel lung și colorat într-o mână, pantofii în cealaltă și chiar mă bucuram că pot păși pe atâta splendoare. Urcând mi-am dat seama că ceva se va întâmpla acolo sus. Inima îmi bătea prea repede și sigur nu era din cauza efortului. Simţeam ceva nedefinit și nu puteam nicicum să aflu ce se întâmplă cu mine.

Am ajuns unde mi-am propus, era splendid, Dumnezeu a pregătit pentru mine toată aceasta panoramă. Atunci mi-am dat seama cât de mult mă iubește El și cât de mult vrea să îmi arate acest lucru. Oare eu de ce nu făceam la fel de ficare dată ci numai uneori? Când am ajuns acolo, inima mea bătea deja mult prea repede, încă puţin și ieșea afară din pieptul meu pentru a pleca singură spre…spre unde? Oare unde își dorea ea să ajungă iar eu nu îi îndeplineam dorinţa arzătoare? Oare să fie din nou vorba despre îngeri? Din nou ei trebuie să îmi strice buna dispoziţie? De ce nu mă pot și eu bucura în liniște, fără gânduri de teamă? Imediat am încetat să îmi mai pun întrebări și să mă mulţumesc cu ceea ce mi se oferea. Am primit totul așa cum mi-a fost dăruit și am acceptat că trebuie să fiu mulţumitoare chiar și pentru bătăile mai alerte ale inimii mele, pentru tremorul care mă cuprinse, pentru lacrimile ce îmi cădeau pe obraz. Pentru tot.

Priveam uimită de atâta splendoare și am dat fără să vreau cu privirea de ceva. Oare ce să fie? Să îmi fac curaj să pașesc înspre acel ceva? Cu singuranţă de asta m-am simţit așa, inima mea a știut că sus se afla ceva ce ar putea fi periculos. De ce nu am ascultat-o? …dar am lăsat toate astea și am pașit înainte… Uimirea mea a fost cumplită când am văzut de aproape ce și cine era acolo. Un înger. Unde să fug? Eram singură, fără ajutor și cu îngerul acela lângă mine de care mă temeam groaznic. Am amuţit. Nu am putut nici măcar să ţip de teamă. Oare urma să îngheţ?

Blând, sensibil și cu o voce caldă îngerul mi-a spus: Nu te teme, nu îţi fac niciun rău, vreau doar să îţi arăt că teama ta nu este reala. Vreau să îţi arăt că îngerii nu fac rău, că ei iubesc adevărat și te susţin când e nevoie. Să nu te sperii, nu asta îmi este intenţia. Vreau să fac din tine un înger, să-ţi dau aripi ca să te poţi înălţa și să poţi fi liberă. Dar înainte de toate vreau să ţi-i arăt și pe ceilalţi îngeri alături de care vei trăi. Sunt foarte mulţi, să nu te sperii de ei pentru că eu voi fi mereu cu tine și te voi păzi cu toate că nu voi avea de ce sa o fac, ei sunt blânzi. Voi fi îngerul tău pe tot parcursul vieţii tale, unicul tău înger!

Vorbele acestea m-au vrajit atât de mult. Doream să rup vraja…dar dacă era adevărat? Dacă înegrii chiar sunt blânzi, buni, pașnici, iubitori, plini de dragoste…cum să îi resping eu? Cu ce drept? Merg înainte cu îngerul meu și voi vedea dacă va fi precum a descris el că va fi.

Am pășit…merg…alerg…toate, alături de îngeri!

Vantul, ploaia si soarele

Intr-o zi destul de linistita, vantul, ploaia si soarele discutau despre una…despre alta…De odata soarelui ii veni o idee si o impartasi cu prietenii sai. El le-a zis:

-           Vedeti baiatul acela de acolo ce poarta o jacheta?

-          Da, il vedem!

-          Hai sa il facem prin puterile ce le detinem sa isi dea jos jacheta!

-          Suntem de acord…

…zis si facut. Vantul a fost primul care a dorit sa incerce. A inceput foarte increzator in propiile forte. Batea cu blandete soptindu-i baiatului usor:

-          Scoate-ti jacheta, scoateti jacheta!

Baiatul simtind usoara modificare a temperaturii a inceput sa-si stranga jacheta in jurul corpului, ignorand total soapta vantului. Vazand una ca asta, vantul a inceput sa sufle ceva mai tare, soptind la urechea baiatului aceleasi vorbe, dar acesta parca era total surd la insistentele vantului. Isi infasura jacheta in jurul corpului cu si mai multa indrazneala. Furia vantului a crescut cand a vazut asemenea lucru si de data aceasta isi pusese in gand sa nu mai lase lucrurile asa. A izbucnit intr-un urlet si adanc vajait..insa degeaba se ostenea. Baiatul si-a tras fermoarul, si-a bagat mainile in buzunar asteptand ca furia sa treaca pentru a-si relua vechea activitate.

Vazand ca nu obtine nimic din ceea ce si-a pus in gand a predat ploii aceasta sarcina. Aceasta plina de mandrie a spus catre vant:

- Ce crezi tu ca obtii daca te porti asa? Totul trebuie facut cu blandete. Priveste la mine si vei vedea cum o sa reusesc sa duc la bun sfarsit planul pe care impreuna l-am pus la cale!

Cu aceste vorbe, ploaia a  inceput sa-si lase usoarele picaturi sa cada peste baiat. Acestea erau calde si atingerea lor era placuta. Sunetul pe care picurii il scoteau canta partitura rugamintii ploii ca baiatul sa-si scoata haina. Cu fiecare picatura acesta afla despre adanca ei dorinta. Dar nu…nu asculta de insistentele ei. Pur si simplu era surd la toate aceste vorbe. Treceau pe langa urechile lui ca si cum nici nu ar fi fost rostite. Vazand ploaia ca nu are sorti de izbanda s-a infuriat putin si a inceput sa trimita stropi din ce in ce mai reci, dar acum mai mult decat inainte, baiatul se ferea sa auda ceva. Si-a acoperit capul cu gluga asteptand ca picurii sa nu mai cada. Ploaia nu mai putea suporta, cum se putea ca si ea sa esueze? Era imposibil. In mintea ei a rasarit un gand putin cam indraznet dar si-a zis ca nu are nimic de pierdut daca il pune in practica. Nervoasa, a trimis grindina. Gheata batea cu putere, baiatul disperat a inceput chiar sa-si caute un adapost. Jacheta si-o infasura si o apropia din ce in ce mai mult de trupul lui in speranta ca se va incalzi macar putin.

Fara sa scoata o vorba, soarele a intervenit. A inceput sa-si trimita razele blande pe pamant. Baiatul a iesit de sub streasina gaurita si zambi cu fata ridicata spre cer. A inceput sa se luminize si se incalzea din ce in ce mai mult. Stropii de ploaie de pe ferestrele caselor au inceput sa dispara, baltile de pe strada la fel. Jacheta baiatului se usca usor, usor. In timp ce soarele alinta tot ce gasea in jurul lui, baiatul si-a scos tacticos jacheta si vesel isi continua vechea munca. Ploaia si vantul vazand aceasta intamplare au fost profund miscati. Adica ei au apelat la toate puterile pe care le detineau ca sa reuseasca un lucru atat de marunt si nu au reusit, iar soarele si-a dezlantuit razele si minunea s-a si produs.

Uneori, daca nu chiar de fiecare data, vorbele sunt inutile. Faptele conteaza, insa nu orice fel de fapte, doar faptele care implica si un exemplu personal. Ni se cere sa raspandim in jurul nostru doar raze; raze de speranta, raze de iubire, raze de pace, raze de LUMINA. Trebuie sa fim lumini, este o datorie!

Monologul lui Dumnezeu

“-M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au  intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult  prea ocupat. Prea ocupat pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, ca am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind  atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie  marunta care sa-ti alunge stresul acumulat.  Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat. Doream atat de mult sa-Mi vorbesti.  Oricum ziua era, inca, lunga! Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am  asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea  cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.  Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata..  Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.  Te iubesc atat de mult incat te voi rabda.  Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.  Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi, imi vei acorda putin timp din timpul daruit tie.

Sa ai o zi buna si minunata ca sufletul tau luminos !
Al tau , Dumnezeu.”

Lucrează la omul lăuntric

Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi (2 Corinteni 4:16). Există un om din afară; trupul tău. Omul din afară poate fi constrâns de alţii sau de împrejurări; omul dinăuntru este totdeauna liber să aleagă. Omul din afară este vremelnic; omul dinăuntru este veșnic. Că-ţi place sau nu, omul din afară “se trece”. De la varsta de 25 de ani, oasele încep să piardă calciu și devin fragile, pielea începe să-și piardă elasticitatea și se zbârcește, iar urmele anilor încep să se înmulţească. Dacă ai peste 30 de ani pierzi mii de celule din creier în fiecare zi. Greutatea începe să se mute de la extremităţile corpului spre centru. Cei ce trec pe aici abia așteaptă să ajungi și tu acolo. Te poţi opune, dar nu vei câștiga. Poţi cheltui timp și bani pe omul din afară: poţi să faci exerciţii, să te înfometezi, să te injectezi cu tot felul de substanţe “întineritoare”, să-ţi întinzi pielea, să-i faci lifting, liposucţie, poţi să te bronzezi și să te îmbraci de la o anumită casă de modă, dar adevarul este că toate au fost făcute din tărână și toate se întorc în tărână (Eclesiast 3:20). Dar iată ce contează: nu vei înceta niciodata să exiști. Sufletul tău, omul lăuntric se află în procesul de a deveni ceva ce este fie incredibil de bun, fie inimaginabil de rău. Acel ceva este principalul lucru pe care îl vede Dumnezeu când se uita la tine. Asta contează cel mai mult pentru El. Așa că lucrează la omul dinăuntru!

As vrea să fiu ca Pavel și să nu mă deranjeze exteriorul și să fiu conștientă că ceea ce e înăuntru contează. Vreau ca ce se va petrece înăuntrul meu să fie diferit de ceea ce se va petrece afară. Pe din afară mor câte puţin în fiecare zi, înăuntru revin la viaţă, mă schimb devin mai puternică. Vreau ca bucuria să crească, să devin din ce în ce mai încrezătoare deși știu că trupul meu va muri în curând. Este cel mai ieșit din comun lucru: pe din afară mor, pe dinăuntru renasc. Necazul și strâmtorarea pot câștiga “jocul” din afară destul de ușor, dar există un om înăuntru pe care nimeni nu-l poate atinge. De aceea trebuie să ai grijă, căci acesta este “jocul” pe care îl poţi câștiga!

Fii mulţumitor pentru omul tău din afară, fă pace cu el, bucură-te de taria lui, acceptă-i limitările, lasă-l să lucreze, bucură-te când este promovat, dar nu uita că el se trece. Omul tău lăuntric, pe de altă parte, este capabil să primească o golire de neimaginat. Fă cele mai mari investiţii în lucrurile care durează. Avem cântar, oglindă și metru ca să urmărim dezvoltarea omului din afară. Dar cum putem urmări bunăstarea părţii din noi care durează? Aceasta poate fi diferită pentru fiecare dintre noi, dar și în acest domeniu există câteva oglinzi, balanţe și rulete care ne vor ajuta să fim pregătiţi:

a)      Autoanaliza și mărturisirea;

b)      Prietenii care te iubesc suficient ca să îţi spună adevărul;

c)       Timp să fii singur și să-L asculţi pe Dumnezeu;

d)      Timp petrecut în Scriptură și înnoirea unei minţi;

e)      Întrebările precum: “Cât de ușor sunt descurajat mai nou?” și “Cât de ușor mă enervez comparativ cu ultimele șase luni?”

f)       Atenţia faţă de gândurile tale. Spre ce este atrasă mintea ta? Invidia, învinovăţirea, spiritul de judecată sau pofta îţi fură viaţa și bucuria?

Este timpul să devii serios și să lucrezi la omul tău lăuntric!

“Nu te teme de el”

Un tip de personalitate care contribuie la teama noastra de oameni se numeste “criticul”. Este acea parte a omului care judeca in mod constant propriul lui comportament, care il compara in mod nefavorabil cu ceilalti, ii scoate in evidenta slabiciunile si-i aduce aminte de esecuri. Expresiile sale favorite fata de sine insusi sunt “Esti prost; nu esti in stare sa faci un lucru cum trebuie? Uita-te la cutare cat este de capabil. Tu de ce nu poti fi la fel?” In timp ce “tipul care se ingrijoreaza” sufera de anxietate, “criticul” sufera de stima de sine scazuta. Care este solutia? Invata sa inlocuiesti expresiile critice cu “Ei sunt ceea ce i-a facut Dumnezeu sa fie; eu sunt ceea ce m-a facut Dumnezeu si ma accept ca fiind creatia Lui unica. Fac greseli, dar eu nu sunt o greseala. Prin harul lui Dumnezeu, ma straduiesc sa ma fac persoana iubita si capabila asa cum m-a facut Dumnezeu”.

“Victima” este un alt tip de personalitate care sta la baza temerii noastre. Este acea parte din noi care se simte neajutorata sau deznadajduita, care crede ca suntem deplasati si nedemni, care vede obstacole de neinvins in drum si plange in modul in care stau lucrurile. Expresiile sale preferate fata de sine includ: “Nu pot…este inutil. Nu voi reusi niciodata. De ce sa mai incerc macar?” Inlocuieste acest discurs de victima cu”Nu trebuie sa fiu perfect acum. Sunt o faptura noua in Hristos  si cresc putin cate putin in fiecare zi. Aleg sa vad paharul pe jumatate plin si nu pe jumatate gol. Daca Dumnezeu spune ca pot, aleg sa cred ca pot;  si asa va fi la timpul Sau si in  felul Sau”. Confrunta-ti temerile. Fa ceea ce ti-a fost teama sa faci. Promisiunea lui Dumnezeu…”Eu sunt cu tine” (Ieremia 1:19) a fost tot ce a avut nevoie Ieremia si este tot ce ai nevoie si tu.

~ Privire ~

Ce inseamna “a privi”?

A privi este o actiune, o actiune de care nu ne putem lipsi (cu exceptia orbilor, insa si ei privesc…mai adanc decat oricine). Privim oricand si orice, pe strada, in magazine, in oglinda, in carti, afise, filme, emisiuni…etc. Ne folosim de privire in orice moment al existentei noastre, e indispensabila. Stim foarte bine ca nu putem trai singuri, am fost creati ca sa socializam, sa schimbam vorbe, sa impartasim experiente, sa iubim, sa mustram… Am fost asezati intr-o anume societate si nu ne putem izola de indatoriri si drepturi. A fi om inseamna a convietui, a colabora. Daca te izolezi crezi ca scimbi ceva? Crezi ca poti fugi de tine? Tot acelasi ramai numai ca tot ceea faci si gandesti ramane ascuns altora dar nu si tie. Dar sa revin la privire! Vorbeam despre relatia cu altii…cum se ajunge la o relatie cu un seaman? Pai a intra intr-o relatie cu o persoana, inseamna, mai intai a realiza un schimb de priviri. A-l accepta pe cel de langa tine inseamna a-i accepta privirea. A privi si a fi privit sunt niste actiuni care depind strict de voia noastra si nu numai. Cu ajutorul privirii transmitem cele mai subtile nuante ale emotiilor si gandurilor noastre. Privirea poate fi directa, increzatoare, vesela, ipocrita, goala, o privire poate fi orice. Toti avem un mod unic de a privi. Noi ne “potrivim” privirea in functie de ce si pe cine privim. Suntem egoisti la capitolul asta… Cu o privire poti ucide, poti ridica, poti salva, poti iubi, poti uri, poti lovi, poti strapunge, poti invinge…poti orice.  Nu degeaba se spune ca “ochii sunt oglinda sufletului”. Trebuie sa ne menajam privirile, sa spunem un STOP atunci cand trebuie si sa o luam de la capat. Trebuie sa o investim doar in valori si sa nu o irosim pe orice nimic. Vreau as am grija unde privesc! Tu…?

Din nou ~zbor~

Zbor curat

Ca un vultur ce plutește lin sub bolţi de curcubeu senin,

Se-nalţă sufletul zdrobit de Domnul slavei când i-atins.

Cum stropi de rouă cad ușor pe-obrajii florilor în zori

Al inimii Mâgâietor preface lacrimi în comori.

Plutește-ușor în zbor curat,

Pe-aripi de îngeri ai luat.

Tu ești purtat de Dumnezeu,

Pe înălţimi de nevisat.

Când se-odihnește Domnul drag în inima de lupţi trudit,

Se-așterne-un cânt de cer curat și-o liniște de neînvins.

De mult mă bate un gând să plec…

De mult mă bate un gând să plec. De fapt îmi surâdea ideea mai din copilaria mea. Mi se părea așa de interesant să pleci din ţara ta, să zbori și să ajungi singur într-o junglă de oameni și la propriu și la figurat. Îmi plăceau nespus poveștile celor ce veneau din afară chiar dacă erau mereu aceleași, chiar dacă mai înfloreau…totuși, erau de departe și era interesant. Într-o vreme mi-am dorit să fiu stewardesa, să călătoresc muuult și poate să mă stabilesc în altă parte, apoi mi-a venit ideea cu ghid turistic. După un sfat pe care îl voi ţine minte toată viaţa am renunţat și la asta. Nimic din ce mi-am dorit nu voi ajunge pentru că niciodată nu ajungem ce vrem, ci ajungem ce vrea El. El conduce tot, chiar dacă uneori ni se pare că frâiele sunt în mâinile noastre…nu e așa, e doar o impresie pe care o pierdem la fel de repede cum a sosit în gândul nostru. Acum câteva luni am văzut un video care m-a impresionat enorm de mult…era din Africa. Waw Africa!!! Niște copii slabi, fără vlagă, fără ajutor, fără speranţe, fără așteptări, fără viitor, fără pace, fără nimic…erau săraci din toate punctele de vedere. Ce să le mai ceri unor asemenea copii, nu se poate pretinde nimic? Ce am vazut atunci m-a determinat să îmi doresc din nou să plec, dar nu să plec pentru a-mi satisface mie anumite dorinţe ci pentru a satisface nevoile altora. … și totuși mă mai gândesc la un aspect…oare nu sunt destui care pleacă pentru a-i ajuta pe alţii? Oare în ţara mea nu pot fi de folos? Cred că și ţara, orașul, cartierul în care locuiesc are nevoie de unele investiţii. Eu de ce să plec? Oare alţii vor primi cu mai mare bucurie mesajul meu? Încă nu știu ce să fac așa că….
…aștept răspuns și mulţumesc că îl voi primi!!!